31 December 2017

Tu ce-ai învățat anul ăsta?

Anul 2017 a fost un an lung și plin de sperieturi. În prima zi din 2017 am aflat că sunt însărcinată. La doar câteva luni după, au început problemele, care s-au ținut lanț aproape până la naștere. Din fericire, acum am doi copii sănătoși. Dar prima jumătate din 2017 m-a gârbovit de griji. A doua de nesomn.

Am învățat până la urmă de ce e bine să găsești un medic ok și să te ții de el. Pentru că o parte din temeri au fost augumentate nefondat de o tută. Iar ceilalți medici se abțineau să zică asta despre colega lor, dar tot încercau, eufemistic, să îmi transmită: nu vedem aceleași rezultate, pentru noi prognosticul este rezervat spre optimist, contează încrederea dvs etc. La momentul respectiv, speriată fiind, aveam impresia că mi se ține un discurs cu tente spirituale, de tipul „dumnezău e mare”, la care nu percutez, eu fiind din categoria „o fi mare, dar la mine nu-i deloc”. Retrospectiv privind, înțeleg că ce încercau să spună era „nu te mai du la zăluda aia ca să nu mai vii speriată de tâmpeniile debitate de ea la noi”.

Am mai învățat și că-s năroadă, smucită și superficială. Am învățat asta pentru că am judecat pripit și greșit oameni minunați de lângă mine. Mă bucur că i-am întâlnit și-i am în viața mea. De deșteptat nu știu dacă mă mai deștept, dar măcar pot să îmi mai retez din siguranța opiniilor și autogratulare, acest adevărat nutreț pentru prostie.
Am învățat din nou că toate certitudinile se spulberă.

Insomnia mea cumva nu pare să țină cont de lipsa de somn, așa că am învățat și să adorm când apuc, cu dopuri în urechi și capul între perne, chiar și după ce am dat pe gât o cană de cafea.

Am învățat și să recunosc ajutorul oferit concret, spontan, spre deosebire de cel declarativ.
Niciodată nu m-am simțit mai infirmă și mai vulnerabilă ca anul ăsta și niciodată nu cred că am fost atât de dezamăgită de unii și de recunoscătoare altora.

Am citit, acum, pe final de an, un articol care sper să mă influențeze în dialogurile viitoare.

Tot în 2017 mi s-a reconfirmat că atunci când crezi că mai rău nu se poate, se poate. Cred că în 2018 va fi din ce în ce mai rău. Mai cred și că vom ieși din UE și vom fi anexați Rusiei într-un viitor oarecum mai îndepărtat, dar în fine, eu cred multe, poate sunt SF-uri. Dacă vom fi anexați Rusiei vom face asta pașnic, și vom sărbători ca pe o întoarcere la valorile naționale, ortodoxe, tradiționale, în aspră contradicție cu o Europă deja portretizată insistent drept decadentă și dușmănoasă. Primele pietre ale drumului spre iad sunt demult puse. Culmea e că am mai făcut drumul ăsta odată și înclin să cred că n-am ieșit de fapt niciodată din el. Doar am fost lăsați o vreme să ne uităm pe geam.

Cred că o mare parte a protestelor au oferit o supapă, o imagine pozitivă, o gratulare, dar nimic mai mult. Nu mai cred în proteste, ca instrument sau pârghie contra șlehtei care ne ucide. Aleppo a protestat, implorat și a fost deosebit de vizibil în timp ce era ucis, cetățean cu cetățean și cărămidă cu cărămidă. Noi, restul lumii, ne-am consternat, am dat like și share, ne-am întristat și apoi ne-a atras atenția altceva.
Cred în vot în schimb, și în cei care nu se pișă pe el.


Am învățat să apreciez și să găsesc sursele de jurnalism autentic. Există, inclusiv la noi în țară. Sper să mai pot contribui financiar și în anii ce vor veni, pe cât pot, la susținerea lor.

Cred că e primul an în care nu-mi propun nimic. Da, am de gând să fac una alta, dar nu mai am un plan trasat în minte pentru tot anul, exceptând poate concediul, care din motive de economisit bani e mai bine să fie planificat de pe acum.

Am învățat și să nu mai dramatizez și să nu mă mai comport de parcă tot ce se întâmplă e ceva ce mi-e destinat mie sau întors împotriva mea. Aia e. Viața merge înainte, chiar dacă uneori a mea pare să dea înapoi.

Mulțani tuturor. Un 2018 liber ne urez tuturor.


Read More

13 December 2017

Ileana Victimisânzeana

Desigur, chiar dacă n-am cerut, mi-a parvenit cumva clipul cu crima de la metrou și deși știam că nu trebuie, tot m-am uitat. Și acum o să-mi rămână șutul ăla întipărit în minte, șutul ăla și ura din spatele șutului.

Dar înainte de asta, îmi mai propusesem ceva de care reușesc deocamdată să mă țin, anume să NU mă uit să văd „ce zice lumea” . Asta e ușor, parțial, pentru că am reușit cu succes să mă descotorosesc de mare parte a lumii ca zgomot de fond.

Dar mi-a trecut prin minte că pe lângă cei care vor înjura probabil poliția, metrorexul, etc și vor găsi instant 1001 căi prin care ei ar fi făcut și-ar fi dres, vor apărea și cei care vor găsi, sfinte căcat, până și aici scuze celei incriminate.

Știi care-i faza aici - de obicei, persoanei cu „dar de ce nu vă gândiți că poate” i se rupe-n paișpe de eveniment sau de vreuna din părțile participante.

Ce contează de fapt pentru această Ileană Victimisânzeană e să răsară ca o bășină sub sutană, și să strălucească prin preasfânta sa predispoziție de iertăciune („să ridice primul piatra care etc„), dubiu în favoarea celui acuzat („dar v-ați gândit că poate avea probleme, suferința sa etc etc”) și în general capacitate de a-și închide voluntar ambele emisfere („să nu judecăm, e păcat”) , spre deosebire de alde voi, odioșii acuzatori, cu pietre în mână și degete întinse, carele nu cunoașteți adevărata puritate spirituală și corectitudine politică și astfel vă permiteți să afirmați whatever căcat tocmai ați afirmat.

Așa că mă țin tare să nu citesc și să nu aflu, mai ales că după șutul ăsta, dat cu sete, pe care l-am văzut doar o dată dar am să-l revăd până mor, unei tinere însărcinate care se luptă să scape de moarte, nu cred că am nervi să văd vreo bășină de smiorcăială pro-crimă. Pardon, pro-băgați-mă în seamă, mă piș contra vântului cu foarte mult stil.

Pentru mine există și rău inerent, născut din sine, nemotivat. Nu e o convingere, cât o constatare. Știu și am aflat că există și oameni răi, nu răi pentru că ceva, răi și atât. Există copii care nu-s nici abuzați nici neînțeleși nici ignorați și totuși gâtuie cu mare deliciu pisoi dacă-i lași. Există nebuni care se cred sfântul Praxistenie și există nebuni care ucid dintr-un brânci și un șut, pentru că așa vor. Există răul, da. Și nu poate fi absolvit la nesfârșit punându-i o motivație de coadă, așa cum o năpârcă nu devine lanț de chei dacă-i atârni breloc.


Read More

04 December 2017

Ca să știi și tu

Stimate interlocutor,

Te aud debitând tâmpenii. Te și citesc. Pe social media sau prin articole. Sau prin viu grai.
Una dintre ele este afirmația că omul e singurul animal care bea laptele altei specii, dar făcută pe un ton de parcă asta ar fi o abominație vecină cu zoofilia.

Omul este singura specie care bea laptele alteia din proprie inițiativă pentru că e și singura specie capabilă să MULGĂ altă specie.

Acum folosește același ton scârbito-panicos pe care ai debitat tâmpenia de mai sus, și fă și restul de afirmații cât se poate de adevărate:

Omul e singura specie care poartă:

  • pantaloni
  • ochelari
  • prezervativ
  • sâmbete altora


Omul e singura specie care:

  • gătește
  • pilotează avioane
  • se pensează
  • poate face operații pe cord deschis
  • se încheie la șireturi
  • mânuiește telecomanda
  • își face cont de Facebook













Read More

19 November 2017

Uf, ce mămică!

Notă: text scris prin 2016 pentru un site, dar dat de gard și redescoperit la curățenia prin Google Drive.
Uf, ce mămică!
Cele mai nesuferite tipuri de mămici


Fie că abia ai adus pe lume o prețioasă făptură, fie că au trecut deja ani și ani de-atunci, tot a trebuit să interacționezi cu alte mame. Și indiferent dacă ești un geniu al sociabilității sau de o mizantropie cronică, probabil anumite tipologii ți-au mers la inimă și ai legat prietenii frumoase. Iar alte feluri de mame te-au scos din sărite, de-ai ajuns să le ocolești cu lunile.
Fără să ne facem inimă rea, să trecem împreună în revistă cele mai antipatice tipuri de mame de care ne ciocnim de obicei.

Competitiva

Dacă vrea să afle când a vorbit al tău, e doar pentru a-ți spune că al ei a vorbit cu 4 luni mai devreme. A și mers, cântat, făcut gimnastică și spus poezii mai devreme. Acum învață mai mult, cântă mai bine, se culcă mai devreme, aleargă mai repede, ia note mai mari, are părul mai strălucitor și dinții mai drepți. Va preciza asta de fiecare dată, întrebând în prealabil de al tău. Completând cu un surâs serafic ”....dar fiecare copil e diferit!”
La fiecare serbare, al ei va fi cel cu o poezie extra. Bonus de-acasă. Vor bifa toate opționalele și se vor înfige în fiecare concurs cu putință.  Dar principalul scop este totuși de a intra în competiție - n-are nici un haz să fie copilul bun, dacă nu e mai bun decât al altuia. Probabil maternitatea în sine e de fapt încă o cursă de câștigat, pe lângă cele din palmares - cea mai bună fiică, cea mai destoinică angajată, cea mai gospodină soție...
Grad de toxicitate - 3 din 5.

Cum scapi de ea  - Cea mai proastă idee ar fi chiar să te angrenezi într-o competiție cu ea, la mijloc fiind copiii voștri. În primul rând că n-ai nici o șansă - acest tip de mămică e impulsionat de competiția în sine. Nu încerca nici să contracarezi valul de ”al meu e mai cu moț”. Ai putea fi prompt suspectată de invidie. Mai degrabă încearcă să dai detalii vagi și neinteresante  (se descurcă ok la școală, nu mai știu când i-a ieșit primul dinte, mamă cât e ceasul, trebuie să plec!) și să nu opui rezistență. O vei plictisi de moarte în curând, și-și va căuta altă competitoare.

Pont: Când două mame competitive dau nas în nas, discuția poate fi foarte savuroasă. Eu zic să n-o ratezi!

Martira

O variație interesantă a competitivei, de fapt. Pe această mămică o interesează ca tu să afli că ei îi este cel mai greu. Dacă îndrăznești să spui că poate ție nu ți-e extraordinar de greu, vei fi suspectată / insidios acuzată că poate ai îmbrățișat statuia maternității de piciorul greșit. Că doar o mamă adevărată se văicărește într-una!
Ei îi este cel mai greu pentru că: Ea n-a mai dormit de la nașterea, pardon, conceperea primului copil (și sarcinile au fost, desigur, cele mai chinuitoare din lume sau orișicât, mai chinuitoare ca ale tale). Travaliul a fost cel mai lung și mai groaznic. Copilul e cel mai activ și mai neobosit. Munca e cea mai trudnică. Gospodăria e cea mai varză, praful se depune cel mai repede, are cele mai multe vase de spălat. Slujba e cea mai grea și soțul e cel mai dobitoc, cu nimic nu ajută. Copilul are cele mai crunte colici, cele mai complicate rutine, cele mai întrerupte somnuri de peste zi.
Mama martiră abia știe cum trăiește, pentru că întreaga viață e o osândă nesfârșită, o cunună de lauri pe fruntea-i dalbă, un chin și-o jale pe care ți le varsă în poală oriunde te prinde. Pentru că ea se sacrifică. Nu ca tine. Și aici ajungem la această variație despre care vorbeam - martira nu-i altceva decât o competitivă plângăreață. Ea nu doarme nopțile pentru că ea veghează - nu ca tine, care dormi ca vita. Poate ai vegheat și tu, dar nu ca ea, nu CÂT ea, nu cu aceeași intensitate!
Ea e teribil de plictisită și într-o perpetuă reinventare, pentru că a renunțat la job sau la ce mai făcea înainte. Dar a renunțat pentru că, spre deosebire de tine, egoistă feroce și workaholică denaturată carele ești, s-a dedicat trup și suflet acestei familii care-o face să se plângă într-una de fiecare membru în parte.
Dacă n-a renunțat la job, ei bine serviciul ei e cel mai dificil și mai neîndurător, șefii cei mai inflexibili, colegii cei mai nenorociți. Nu ca la tine, unde probabil freci menta toată ziua de ești așa zâmbăreață când te vede - nu te teme, îți trece. 15 minute cu mama martiră îți șterg orice urmă de zâmbet de pe față.


Grad de toxicitate - 4 din 5.
Spre deosebire de competitiva pură, această alterație martirică poate deveni teribil de deprimantă. Te trezești că te simți vinovată prin comparații absurde. Aproape că te scuzi că al tău doarme mai mult.

Cum scapi de ea - În primul rând asigură-te că ai de-a face cu o martiră adevărată, și nu cu o mamă aflată într-o situație dificilă, care caută ajutor. Oferă soluții și apleacă-te cu sinceritate (dacă vrei, desigur) asupra problemelor enunțate. Respinge orice sfat sau alternativă fără măcar să le încerce, lasă baltă orice sugestie sau pare chiar deranjată de ideile oferite? Las-o în pace atunci. Ori are nevoie de ajutor specializat - caz în care expertiza ta se cam oprește aici - ori se bălăcește în văicăreală mai fericită ca porcul în nămol. În tot cazul, încearcă să ajuți inițial!

Întreprinzătoarea
Comitetul de părinți al școlii? E acolo. Comitetul de la bloc? Tot acolo. Comitetul pentru supravegherea înălțimii antenelor? Acolo. Președinta de la grădiniță? Fix acolo. E pretutindeni, ceea ce nu ar face-o deloc nesuferită ci doar admirabilă - dacă nu te-ar hărțui într-una cu inițiativele ei. Care cumva par toate să se adape din buzunarul sau din timpul tău.
Ce-ar fi să strângem bani și de ziua fiicei cumnatului doamnei directoare? Ce-ar fi, în loc de flori, să cumpărăm nu știu ce arbust rar, care înflorește o dată la 35 de ani, dar FIX DE ZIUA doamnei profesoare?
A venit 8 martie? Voiați un gest simbolic? Dar ce-ar putea fi mai simbolic decât aceste 15 idei de cadou, toate originale și costisitoare, că doar simbolismul costă! Ce-ar fi să schimbăm pe lângă tablă și perdele, parchetul, tencuiala și centura de rezistență a școlii?
Mergem în tabără la munte? De ce nu la munte în Austria! Avem două opționale noi la școală? De ce n-am strânge bani de încă 6, organizate la clubul after al prietenei mele, aflat la doar 13 kilometri distanță - o nimica toată la 5 după-amiaza prin trafic!
Cum adică nu sunt timp și bani? Dar e viitorul copiilor noștri în joc, numai Dumnezeu știe cât de importantă e o diplomă la olărit din pregătitoare la admiterea la Politehnică, 12 ani mai târziu!

Grad de toxicitate: 2 din 5. Fără să fie de altfel rău intenționată, doar cumplit de lipsită de empatie și ocupație uneori, întreprinzătoarea are de obicei avantajul timpului asupra ta. Toate ideile astea se clocesc într-un interval pe care tu nu apuci să-l capeți. Sunt și slabe șanse să te descotorosești de inițiativele ei fără să afli că ești o ființă groaznic de dezinteresată.
Cum scapi de ea: Dacă apuci, încearcă să te înrolezi înaintea ei în respectivele comitete și comiții. Mai ales în cele școlare. Poți funcționa ca o frână pertinentă în calea valului de idei. Mulți alți părinți te vor privi cu recunoștință.

Dar de ce nu...?
Mămica care l-a luat pe ”dar de ce nu” în brațe va contesta pur și simplu orice alegere ai făcut. Ai chemat-o la tine acasă și observă că ai pus parchet pe jos. Dar de ce nu gresie? Ai dressing în sufragerie. Dar de ce nu cămară? Ai cămară. Dar de ce nu dressing? Duci copilul la înot. Dar de ce nu la pian? Duci copilul la pian. Dar de ce nu la violoncel? Te duci la socri în concediu. Dar de ce nu la părinți? Te duci la părinți. Dar de ce nu la socri, sunteți certați? Ți-ai luat niște mandarine. Dar de ce nu și banane, doar erau reduse? Ți-ai luat și banane. Dar de ce nu de la magazinul de dincolo? Ți-ai luat un sling. Dar de ce nu un wrap? Căruț nu ai? Ai? De care ai? De ce nu din ăstălalt, e mai compact, intră mai ușor în mașină. De ce n-ai mașină?

Grad de toxicitate: 2 din 5.
Mai degrabă exasperantă, mămica ”dar de ce nu” îți pierde timpul, făcându-te să te justifici inutil.
Cum scapi de ea: Imediat ce nimerești o formulare mai adultă, mai matură și mai politicoasă decât ”de chichi”, folosește-te de ea și va dispărea ca un vis urât. Desigur, ai toate șansele să o vezi transformându-se în următoarea categorie, și anume...

Judecătoarea
Nu mă refer, desigur, la doamna al cărei rol profesional este să soluționeze pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri. Ci la acea mămică ageră de ochi, care judecă tot. Absolut tot. Nimic nu-i scapă. Și niciodată nu scapă cineva achitat sau cu suspendare.
Nesimțitele care alăptează stau cu sânii pe-afară ca să smintească bărbații sau dimpotrivă, nesimțitele care nu alăptează precis fac asta ca să țină cură sau să se poată reapuca de fumat.
Mamele casnice sigur sunt niște întreținute leneșe. Mamele care muncesc sigur sunt niște egoiste denaturate.
Mamele ajutate de familie nu știu cum e să duci greul. Mamele singure nu scapă nici ele de judecată, pentru că ce minte poți avea să fii mamă singură?!
Mama care nu are niciodată la ea șervețele, în mod evident e o neglijentă. Mama care are în permanență la ea toate șervețelele necesare e în mod sigur obsesiv compulsivă.
Cutare vecină a divorțat de proastă ce e. Cealaltă vecină NU a divorțat tot de proastă ce e. Xuleasa naște la privat pentru că așa e ea proastă, aruncă cu banii. Yulescu naște la stat pentru că nu e în toate mințile. Și tot așa.
Jumătate de oră cu această mămică e o uluitoare coborâre în infernul lui Dante - nimeni nu scapă nepedepsit, nejudecat, neporcăit. Și probabil nici tu, imediat ce întorci spatele.
Grad de toxicitate: 5 din 5.
Cum scapi de ea: Fugi. Chiar n-am alte sugestii.

În loc de încheiere
Nimeni nu-i perfect, iar eu sper ca această variantă proprie a oglindei lui Ulenspiegel (un pamflet cu exagerările de rigoare, desigur) să vă fi descrețit puțin frunțile.
Realitatea este că picăm aproape toți și toate (în afară de mămica perfectă, desigur, pentru care nu-mi rămâne spațiu să o mai descriu) în aceste categorii. O zi proastă, un necaz, un amestec de ciudă și neputință, traume reale din viața personală, sau pur și simplu un preaplin de spirit de inițiativă ne pot oglindi în oricare din aceste caricaturi. Martor mi-e cerul că am zile în care bifez toate categoriile în 8 ore.
E omenesc să greșim, să ne înciudăm și uneori să și bârfim un pic. Dincolo de toate, eu sper să avem onestitatea să ne surprindem uneori în aceste stereotipuri și tăria de caracter să le depășim.


Read More

30 October 2017

Surprising Things About Parenting Elsewhere in the World

Am găsit o serie de experiențe descrise de către părinții expați. Vă încurajez să le parcurgeți, fie și doar pentru plăcerea de a călători ca Jules Verne, din fotoliu. Sunt experiențele și părerile unor oameni care s-au mutat și își cresc copiii în diferite destinații exotice (Kenya, Guatemala, Mexic) sau în țări de pe continentul european (Italia, Norvegia, Suedia) și au avut câte ceva de învățat de peste tot.

Eu nu mă mai dezlipesc de ele de aseară de când le-am găsit. Nu le-am terminat încă, dar ca mică observație, culturile greu încercate de lipsă de educație și sănătate par să împărtășească obsesii comune cu privire la înfofolit, curent, băuturi reci, etc. Veți fi surprinși poate să aflați că împărtășim credința nestrămutată în „curent” cu cei din Mexic, sau în faptul că statul în ploaie te îmbolnăvește cu părinții din Guatemala. Sau că o bunicuță din Kenya și una din România împărtășesc aceeași aversiune față de băuturile reci. Pe mine aceste adevărate punți culturale ale șoșonilor și ferestrelor deschise m-au făcut să năpârlesc instant de un strat de arogantă iritare. Relaxarea unor părinți din țări bine edzvoltate față de vremea rea sau de hoinăritul prin păduri de unii singuri ai copiilor lor reflectă nu neapărat vreun encounter cu zeița Zenului, cât relaxarea firească a omului care știe că trăiește într-un mediu sigur și bine dezvoltat. Pe de altă parte, dacă pentru tine o pneumonie nu e nicicum o banalitate ci un risc serios asupra vieții celui mic, firește că sufli și-n iaurt și închizi toate alea prin casă.

De observat, de asemenea, și diferențele culturale asupra abordării băieților și fetelor. Părinții de fete, expați din Brazilia dar și cei din Kenya constată cum societatea insistă clar asupra rolului lor ornamental și a ce nu ar trebui să facă: să fie active, să își manifeste emoțiile negative, etc. Mai degrabă sunt încurajate să concureze între ele în atributele fizice decorative (who is the cutest?), să fie „princesas” sau să preia de mici sarcini în gospodărie și îngrijirea celorlalți copii. De reținut asta, pentru că și noi suntem o țară cu o mie și una de prințesele, care ulterior  sunt măscărite dacă îndrăznesc să protesteze în o mie de statusuri cu #metoo. Prințesele nu (se) plâng.

Și încă ceva ce am observat - fiecare dintre părinții care au fost suficient de norocoși să se trezească avansați în pătura de upper-middle și să poată angaja ajutor în casă (prin țări africane sau asiatice, mai precis) au simțit nevoia să scrie măcar un paragraf de scuze, contracarând posibile furioase acuze. Well, bravo lor. Una a scris că așa e frumos, să angajezi pe cineva ca să îi dai un loc de muncă. Alta a zis că așa e cultura locului, takes a village to raise a child. Alta că s-a simțit un pic de porc să vadă desenele copilului cu bona și cu mama care „va veni de la job curând”, dar i-a trecut repede. Normal că i-a trecut.
Se simțea cumva vinovăția de a nu mai fi mămica-martiră-singurică-singurea, dar să fiu sinceră, to hell with it. Bravo ție, fată. Excelent dacă ai găsit pe unu să ducă copiii la pian, pe altul să-i ducă la înot, 3 să-ți gătească și 2 să-ți curețe. Chit că unele dintre noi poate nu recunoaștem, e o reușită unanim aclamată să-ți poți trăi viața și crește copiii fără să-ți iasă ochii ca la melc, și fără să te biciui cu auto-ode lăcrămoase (ah, noi mămicile, câte facem, câte dregem) și kile de cafea de pe o zi pe alta.

Deci rezumând, pentru o serie de povestiri din locuri faine, poze frumoase și informații interesante, click pe linkul ăla de mai sus.

O zi faină să aveți!
Read More

26 October 2017

Două luni de fraternitate



Pe Alex l-am păzit de oameni mari mai ceva ca pe Sonia de mucii oamenilor mici. Adulții supurează uneori chestii mult mai veninoase decât virușii sau bacteriile unor nasuri mucoase. Am reușit să-l scap de majoritatea tâmpeniilor debitate, deși la ultima ei vizită - sper că pentru multă vreme - soacra a reușit să trântească niște monumentali muci în fasole pe ultima sută de metri a vizitei sale. De față cu Alex, a declarat „fata o să-ți fie mai dragă că-i fată, băieții-s așa, mai treacă meargă”.

În fine, trecând prin acest slalom de contracarări și evitări, Alex e încă bucuros să fie frate. Înainte să se nască Sonia am accentuat pe acest mizer avantaj pentru cei care deja stăteau acasă, dar cât se poate de palpabil și de valoros pentru un copil de părinți care muncesc: după ce se naște sora ta, voi putea sta acasă doi ani. Te voi putea lua la prânz, vom merge împreună în diverse locuri, vom avea mult mai mult timp liber împreună.

Și mă țin de cuvânt, cu toate că dorm pe mine în acest timp împreună, de multe ori. Dar mă încăpățânez să-l valorific, refuz să las acești doi ani să se irosească în cloceală și autocompătimire, încurajată de smiorcăieli politicoase (vai ce obosită arăți / trebuie să fii, etc). Fac pachețele, pregătesc mic dejunuri, calc cămășuțe, mergem la înot, mergem în parc, mergem la karate, mergem la Ikea, mergem în mall, mergem în alt parc, mergem în toate părțile. Cât mergem n-adorm măcar.

Paranteză, legat de „vai ce obosită”. Bă, dacă eram grasă niciunul nu suflați nimic. Serios, dacă aveam un cur cât un vapor, nu-l remarcați verbal niciunul. Dar așa, nu știu exact ce prost digerată sămânță de conversație vă face să remarcați fericiți „ce obosită pari!” imediat ce n-am apucat să mă machiez.

1. Da, pentru că sunt.
2. SAU POATE AȘA E FAȚA MEA. Pentru că am 35 de ani, 2 copii, și niciun instructor personal de fucking yogillates.

Pricep că se vrea a fi un compliment stângaci, de genul „ești obosită, deci trebuie să fii o mamă super! arăți obosită, deci trebuie să muncești din greu! arăți de parcă te-a călcat trenul, deci trebuie să fii o eroină a nedormitului” dar serios, complimentează-mi papucii data viitoare dacă vrei să fii drăguț(ă). Mi-am luat niște Reebok portocalii super mișto. Zi ceva de ei mai bine.

Revenind la Alex.
E cam prematur după două luni să zic asta, dar dacă o ținem tot așa, ajunge genul de frate mai mare pe care mi l-aș fi dorit eu.
Rămâne la fel de calm și de iubitor.

Îi cântă serenade improvizate Soniei, în care-i spune simplu că o iubește, că e sora lui, că e cea mai frumoasă. Înainte îmi culegea doar mie flori când ne plimbam. Acum și-a extins galanteria și asupra ei și o scalează, căutând cele mai minuscule floricele pentru cele mai mărunțele butoniere.

Când n-o aude plângând se duce să vadă cum doarme, dacă nu cumva s-a întors cu fața în jos sau s-a dezvelit. Când plânge mă trimite să-i dau lapte sau încearcă să o liniștească cu cântece. E bucuros când vin cu tot cu ea să-l iau de la școală.

Întreabă mereu când, peste câți ani va putea face una și alta. Își dorește să-i dea de mâncare sau să-i ofere jucării. Calculează în câți ani va fi suficient de bun la karate, dacă s-a apucat de pe acum, încât să o apere dacă e cazul.

Nu e nicicum obsedat de ea, nu are nici acea cocoloșeală pre-maternă a fetițelor față de bebeluși, dar e sincer încântat și cald față de ea. Nici nu puteam visa mai bine.

Când dorm cu ei doi, mă culc între ei și mă coc de cald până a doua zi dimineața. N-o mai pun pe Sonia la mijloc, pentru că de două ori m-am trezit și am găsit-o într-o un pic cam prea strânsă îmbrățișare fraternă. Poate de pe la 7-8 luni încolo n-are decât să o țină cât vrea în brațe.

Sunt foarte fericită. E o fericire pur casnică, domestică. Probabil se poate și maneliza foarte ușor. Mi-e bine în starea asta de fericire ca într-un capot călduros și vechi.
Ceea ce vă doresc și vouă :)
Read More

10 October 2017

Inca 2 honest reviews

1. Crock Pot



Nu stiu daca ajunsese si pe la voi valul de entuziasm vizavi de gatitul lent la slow cooker, dar la mine da. Insa nu prea imi faceam curaj sa-mi iau. Pana cand am dat peste cineva care dorea sa se descotoroseasca de al sau contra unei sume foarte modeste - 50 lei mai precis. Atunci mi-am zis ca iau si incerc si daca nu e ok, cu 50 tot il dau si eu mai departe.

Inca e la mine, deci a ramas. Insa apreciez tactul Laurei, care m-a sfatuit sa nu-mi arunc de bucurie restul de oale pe geam, pentru ca o sa-mi treaca si mie amorezatul de slow cooker.
Asa a fost.

Parti bune
1. Gainile soacrei, matusei si bunicii devin masticabile.
2. Spre deosebire de oala sub presiune, nu risti sa bubuie nimic.
3. Gateste el cand dormi tu.

Parti nu foarte bune
1. Sorry, crock pot fans, dar e o chestie pt rasoale, fierturi si supe. Da, din hiper entuziasm poti sa faci si prajituri in 6 ore si mamaliga in 8 I guess, dar asa probabil pot sa fac si paine prajita cu fierul de calcat, sau o cafea in 2 ore. Dar nu vreau.
2. Nu merge stilului meu de gatit - mai amestec, mai gust, mai potrivesc. Merge de minune pentru stilul "pun toate de la bun inceput si dumnezeu cu mila" in schimb. Nu iese nimic rau, desigur, dar nici la fel de bun precum imi ies pe foc, cu potrivit in timp.


Overall, bun daca ai surse de carne tare / atoasa sau daca iti plac astea de mai sus mult: supe, rasoale, fierturi.


2. Salata cu ORICE, bacon si muguri de pin.

De vreo 3 ani imi zic ca incerc reteta asta si uit mereu de ea, dar m-am apucat totusi. O stiu de pe un grup, apoi am regasit-o publicata. E descrisa f frumos aici:

https://www.ralucalatoreste.ro/2017/09/ralugateste-cea-mai-buna-salata-de-broccoli-crud-cu-bacon-busuioc-si-muguri-de-pin/

Am testat si am mancat. Doar eu, ca restul nici batuti nu ar incerca, desigur.
De buna e buna.
Insa eu consider ca reteta triseaza prin alaturarea unor ingrediente cheie, care sunt bune in sine si acopera practic piece de resistance - care actually nu e nicio piesa de rezistenta ci de umplutura. Ma refer la broccoli. Nu, nu e mare chestie broccoli crud si da, ORICE e gustos cu bacon prajit, maioneza de casa si muguri de pin. Orice. Puteti face si salata de sireturi. Daca amestecati bacon crocant, maioneza si muguri de pin, clar vor fi niste sireturi deosebit de gustoase.

Verdict - incercati-o linistiti, dar daca va displace broccoli puneti pur si simplu ORICE va place in locul lui. Salata verde, spanac, piept de pui, mezinul familiei, orice, literalmente ORICE va fi bun cu bacon crocant si muguri de pin. Si maioneza poate fi inlocuita cu vreun sos mai light sau cu simplul ulei de masline, daca vreti.




Read More

28 September 2017

Subiectivități meteo



Până la urmă la voi cât a fost grindina lui Firea? Că la noi a fost cât măzărichea, cam așa. Aș zice cartierul dar îl zic degeaba, copii din cartier avem și la școală. Și de la școală a venit complet confuz Alexandru, care nu pricepea de ce la noi a plouat cu grindină mică iar la alții acasă, conform relatărilor entuziast augumentative, a plouat cu grindină de dimensiuni ovoidale, corespunzând unor babane specii înaripate. Ce era să zic? Că uite-așa înveți să lungești coada vulpii? Am zis că poate a bătut vântul dinspre partea noastră și grindina aia apocaliptică a picat la ei pe casă, nu la noi.

Tot legat de uraganul de la primărie și de valurile de bășcălie în care ne-am bălăcit.
Subiectiv mi se pare și cum am ales să ignorăm complet că a murit un om pentru că i-a picat un copac în cap de la acea furtună care pentru noi a fost sursă de meme-uri și bancuri. Da, știu că stătea să pice copacul, că de obicei ăștia pică la vânt. Dar pariu cu voi că dacă tanti asta NU dădea niciun avertisment și făcea pe surda, îl scoteați pe omul cu copacul martir? Ucis de neglijența primăriei, #corupția ucide, urgia dezlănțuită, sărmanul, se ducea cu un pachet la sora sa, interviuri alea alea. Așa, l-au îngropat alții sub pământ și voi sub un morman de hăhăieli. Zic și io. Ăla nu tot mort e?

Cred că prindem o mini micro vacanță dacă Ziua educației se va serba, tradițional, prin nema educație, adică dacă se închide școala. Pică joi și poate îl pot învoi vineri pe Alex. Cum vremea e așa și-așa, nu suntem deciși încă dacă să mergem pe acasă sau pe-aci primprejur. Parcă Sonia e prea mică totuși. Pe de altă parte, mică e și acasă.


Read More

17 September 2017

Viața în cinci (cu tot cu câine)



Ne adaptăm ok, aș zice eu.

Sonia are un început mai abrupt nițel, s-a umplut de colici, gaze și acnee, și o mai chinuie și o candidoză bucală luată din spital. Limbă albă, în termeni populari.

Trupușorul ei minuscul emite surprinzătoare sonorități de tubă. Râgâie ca un matelot beat și se pârțâie ca o coană mare la bâlci. Toate aceste eforturi fiind punctate de lacrimi și jeluiri sfâșietoare. Măcar știm că n-are canalele lacrimale înfundate, ce să zic.

În rest, doarme și crește, când nu se luptă cu propriile hachițe digestive.

Alex este... la fel, adică un copil afectuos și tandru. O pupă pe Sonia, o învelește, o spală (deși ne isterizăm când zărim niște unghii negre - cum reușesc băiețeii să-și umple unghiile în halul ăsta, atât de frecvent? - pe burtica soră-sii), iar dacă nu sunt pe lângă ea, merge des să verifice dacă respiră și dacă e ok. Când plânge reacționează prompt și mă trimite la alăptat.

E absolut îngrozit de ideea că ar putea să i se facă rău, s-a supărat foc pe mine când a auzit un pocnet de la desfăcut scaiul scutecului, crezând că am lovit-o, dar m-a crezut când am apelat la lipsa de sens a acuzației - cum să pocnesc bebeluși, de ce să fac asta? A fost la fel de protector și suspicios când ne-a văzut tapotând-o pe spate ca să-i scoatem aerul, dar după ce s-a asigurat că nivelul darabanei nu o deranjează, s-a oferit încântat să facă el asta.

Ieri a fost la pescuit cu taică-su, un coleg de-al meu și fiul acestuia. S-a întors încântat și obosit, dar tot nu vrea să guste pește. Deși cumva fish fingers de cod nu se pun la categoria pește. Dracu să mai înțeleagă papilele gustative ale celor mici.

Prima săptămână de școală a trecut mult mai puțin nasol decât credeam eu. Am ajuns la timp, ne-am culcat / am picat lați devreme, am făcut pachețel și plimbat câine. De vinerea asta avem și orar. Am refuzat să se înscrie la religie, dar i-au pus-o a doua oră marțea, deci va sta în clasă „fără să participe”. În fine. Nu pot spune că mă agită prea rău perspectiva.

Auxiliarele au devenit din satana de ieri îngerul terfelit de azi, și să fiu sinceră nici nu știu ce să cred. Evident că ministerul pur și simplu își dorește doar să cumpărăm auxiliarele lui, sau de la licitațiile mânărite supravegheate de ei, care e posibil, sub auspiciile bravului conducător Genunche, să fie la fel de proaste sau mai rău. Însă nu pot să uit cum acum 4-6 luni sau anul trecut mulți părinți se dădeau cu curul de pământ vizavi de mafia auxiliarelor, de aceste practici mercantile care le cocoșează copiii și le sângerează buzunarele, când oricum există manuale, complet ignorate în favoarea celorlalte materiale. Acum aflăm că de fapt multe erau bune, ba chiar geniale și că n-avem oricum ce pune în loc. Manuale din părți.

Câinele e ok, ca de obicei un amestec surprinzător de inteligență și tâmpenie crasă. 5 kile de nesimțire, receptivitate și bolovănism, într-un amestec paradoxal. Pe de o parte e suficient de inteligentă încât să remarce că avem haine de stradă și haine de casă și că dacă punem mâna pe o haină de stradă e rost de scos câinele, adică pe ea, deci se duce la ușă. Pe de altă parte nu o duce capul să realizeze că dacă n-a avut voie în pat la minutul T0, nu va avea nici la T+2 minute. Sau pur și simplu să nu se mai pișe în el - că de-aia are interdicție la pat și canapea.

E în călduri, deci ieșirile se transformă în libidinoase drame în care eu o târăsc spre casă ca o mașteră crudă, iar ea își întinde plină de speranță curul către vreun dulău din vecini de opt ori cât ea. Urmează s-o castrăm. M-a tentat ideea unui cuib (știu că aș avea cui îi da și că ar avea vieți bune) dar citind recent că travaliul la femelele primipare poate dura și 36 de ore, am cam dat înapoi. Nu știam că fată așa greu. Și nu știu dacă vreau s-o trec prin asta.

La școală am avut stupefacția să dau peste o învățătoare super faină. O ghicisem deja de la primele discuții ale Zilelor Porților Deschise că e blândă, dar nu mă așteptam să dau peste așa discurs coerent și de bun simț. M-am dus la ședința cu părinții oftând cu resemnare, așteptându-mă la interminabile ciorovăieli pe materiale și bătut șaua să priceapă iapa. Ne-a întâmpinat povestindu-ne despre copii (nu copii în general, despre copiii noștri), evidențiind părțile bune (că-s autonomi și prind repede), punctând politicos aspectele la care și-ar dori să lucrăm împreună (să colaboreze, să își tempereze ieșirile violente, să formăm o comunitate etc etc), a subliniat că nu vor fi teme sau calificative și că își dorește să punem accentul pe un comportament blând dar sincer, pe continuarea celor șapte ani de-acasă, pe joc, colaborare, etc. Ne-a rugat să formăm și noi o comunitate ca părinți și să ne ajutăm între noi, etc etc.

În rest, cerințele materiale s-au rezumat la vreo două suluri de hârtie și ceva de spălat copiii pe mâini. Mă felicit din nou cu două mâini că sunt căpoasă și mă țin de alegerile mele :)) în cazul de față, școala din cartier, ignorată de o parte a populației drept anostă / mediocră. Deși rezultatele sunt fix pe linie cu altele, cotate mai sus. În fine.

Rezumând, toate-s bune, așteptăm cu interes să se strice vremea, să vedem atunci cum și pe unde scoatem cămașa.

Read More

12 September 2017

Prima zi adevărată de școală




... e azi. Ieri a fost ziua abundenței de flori și de coate în ochii copiilor altora, cât te chinuiai să-l prinzi în poză pe al tău.
Principala provocare în cazul meu nu a fost școala în sine, începutul, etc, cât să reușesc să mă scol la 6.30 și să ies pe ușă la 7.30, în condițiile în care mă culc la 11-12 și mă scol la 2, 3, 4 și 5 pentru că Sonia trece printr-o perioadă nocturnă cam agitată.

Iar în ora petrecută în casă, mi-am propus să:

1. Alăptez, schimb, îmbrac Sonia ( pasul ăsta se poate repeta și de vreo 3 ori la rând)
2. Trezesc Alex, trimit la baie să se spele etc
3. Vigantol Sonia, Vigantoletten & Luivac pt Alex, vitamine eu
4. Mic dejun Alex
5.  Scos câine, cu Sonia cu tot în Manduca, cât mănâncă Alex.
6. Pus pachețelul făcut de cu seara în ghiozdanul făcut tot de cu seara.
*Notă* La pasul ăsta am dat din prima îndărăt. Nu îmi place cum iese sandwich lăsat peste noapte la frigider, plus, de ținut minte - dacă lași chiar și o piatră peste noapte într-o caserolă cu cubulețe de pepene galben, vei avea de dimineață o piatră cu miros și gust de pepene galben. Deci pachețel de pregătit oarecum de cu seară, să le am la îndemână, dar de asamblat a doua zi.
7. Îmbrăcat Alexandru, pus Sonia în Manduca, luat ghiozdan, caserolă, copii, ieșit pe ușă.

Pasul 5 ar merge modificat dacă nu plouă, după primele două săptămâni în care trebuie să-i ducem până în clasă. Dacă apoi trebuie să-i ducem doar până la poartă și nu plouă, aș putea să o iau și pe Jessie după mine. Dacă se intră în curtea școlii e cam complicat, probabil vor face zâmbre paznicii. Vedem.

BTW, bre car haterilor, explicați-mi și mie cum plm aș duce eu pe ploaie / viscol, per pedes sau pe biclă doi copii, dintre care unul de două săptămâni. Scutiți-mă cu Danemarca, am fost pe acolo, da, când ne răsare infrastructura urbană din DK în Ro mă anunțați. FMM de tree huggers impractici.

Revenind.

Nu am reușit să mă urnesc din pat până la 6.30 dar se pare că nu trebuia mai devreme. Deși somnoros, Alexandru a fost uluitor de prompt în a se trezi - am uitat să menționez, e super încântat că e la școală, că va veni și el la prânz acasă (of, copil de mamă lucrătoare) și că a scăpat de grădiniță. Deși a dat o tură ieri prin curtea grădiniței, și-a salutat educatoarea, s-a jucat pe acolo. Însă se cunoștea că zburdă ca un mânz scăpat din pripon :)) În fine, cum ziceam, să vedem cât l-o ține entuziasmul ăsta. La grădiniță trebuia să-l târăsc / implor / scol / urnesc cu mare greutate.

Mă ajută foarte mult că am hainele lui puse pe umeraș la îndemână, deja călcate. Să țin minte să mă țin de asta, dar și de alcătuit măcar componentele inițiale ale pachețelului de cu seara și ghiozdanul. Dimineața, buimacă de somn, cu prunc urlător și școlar somnoros, nu cred că am mare randament.

Totuși, cumva cu tot cu refăcut sandwich, luat mic dejun, alăptat și etc, ne-am trezit că suntem gata la 7.00. Am tras de timp pâmă pe la și un sfert. Alex nu mai voia să stea deloc în casă (oh, tu, entuziasm al primelor zile...) așa că am plecat, ce să-i facem. Am stat în mașină și ne-am uitat pe YouTube, eu am mai alăptat o tură, etc. În ultimele 10 de minute a apărut avalanșa de părinți care știau la ce oră să plece de acasă. Claxoane, mâini și pumni și falange scoase pe geam, zbierete, oglinzi șterse, etc. Să țin minte să NU mă mănânce în cur să parchez așa aproape de școală când ajung la timp.

Deși mă cam încurcă asta.

Am de gând să merg cu mașina DOAR când e timp urât.
Dacă e timp urât, atunci nu pot merge pe jos prea mult. În fine, depinde ce înseamnă urât.
Dar dacă nu pot merge mult pe jos, atunci trebuie să parchez aproape.
Dar nu pot parca aproape dacă vin la timp. Pot parca aproape dacă plec mai devreme.
Păi și dacă plec așa devreme ce rost mai are să iau mașina.
Păi să nu ne plouă în cap, că măcar în mașină nu plouă. N-am avut bani de decapotabilă, uite partea bună.

Așa, scuzați mono-dialogul.

Am intrat cu Alex în clasă și uite totuși un avantaj al faptului că în prima zi de școală adevărată am plecat prea devreme: a putut să-și aleagă el banca în care să stea. S-a așezat în primul rând, dar mai spre colț, nu fix în mijloc. Bună alegere. Băncuțele sunt dispuse în formă de pătrat, pe laturile clasei.

I-am repetat de vreo 30 de ori - aici ai penarul, aici ai prânzul, aici stai tu, aici ai ăla de spălat pe mânuțe, apoi am realizat brusc că sunt privită cu aceeași politețe amuzată și de învățătoare și de propriul copil. Mă așteptau să termin de cotcodăcit și să mă car.

Ceea ce am și făcut. Iar acu, în loc să dorm cu Sonia, stau și scriu chestia asta și tot mă uit la ceas așteptând să se facă odată 11.30 să merg să-l iau.

O zi frumoasă să aveți și voi!


Read More

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (3) alimentatie (11) amintiri (17) animale (4) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (16) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (2) copii (71) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (69) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scoala (1) școală (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) Spectra 9+ (1) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)