08 August 2013

Interviuri cu testosteron

Pe la începuturile blogului ăsta, lumea credea că sunt bărbat. Vorbeam cam injurios, abordam teme controversate, eram agresivă, nu scoteam nici un cuvânt despre clasicele teme feminine (pantofi, copii, gătit) și unii considerau că am un simț al umorului excelent. Deci primeam comentarii de fraternizare colocviala gen "bine, coaie!" care mă amuzau și mă contrariau în același timp. Compliment sau insultă? Sau ambele? De unde confuzia?
Habar n-am și nici nu-mi bat capul prea mult. Însă bărbații noștri, cu sau fără bloguri, sunt undeva într-un con de umbră. Și fără a-mi dori să zgărmăn bube vechi, mi se par tot atât de discriminați social ca și femeile, dar din alte puncte de vedere.

Sexismul e în floare și nu mă refer la mitocănii de autobază sau discriminări salariale cât la acele mici rotițe puse strâmb, unanim acceptate și impuse, acele preconcepții pe care nici nu le mai sesizăm dar care ne alienează pe zi ce trecem și ne îndepărtează din ce în ce mai mult. Războiul celor două sexe e o placă de mult fumată dar care bântuie în continuare revistele glossy, pline de sfaturi hilare și aparent scrise de o congregație de virgine antice.

Revistele (și corespondentul lor online, siteurile) pentru bărbați par a fi scrise de același sindicat de vestale. Au aceleași teme, plus minus ceva poze cu buci și țâțe, numai bine de scandalizat consoarte care au admirat aceleași țâțe photoshopate dar mai îmbrăcate în revistele lor, apoi au bocit că-s prea slabe sau prea grase sau prea nu știu cum. Obsesia pentru aspectul fizic, împinsă până la cote tragice. Diete. Pentru ea, trei fire de salată să-i mai scadă fundul. Pentru el, proteină să-i crească brandul. Aceleași sfaturi triste. Cum să-l înțelegi. Cum să i-o tragi. Ce vrea să zică dacă zice că bine. Ce vrea să zică dacă zice că îi e somn. Ce-o fi însemnând că poartă albastru și mănâncă pe fugă. Ce cadouri să-i iei. Unde îi place să fie atinsă. Unde preferă să fie sărutat.
Zău așa, parcă suntem două specii de aliens care se spionează reciproc. Cărțile gen "Bărbații sunt de ici, femeile sunt de colo" nu ajută nici ele deloc.
Suntem de pe Pământ cu toții.
Dacă mănâncă în grabă, poate e grăbit.
Dacă vrei să știi unde să-l atingi, ce să-i iei cadou, ce-ar fi să-l întrebi. De unde dracu să știe madam Piți din corpul editorial, care nu l-a văzut niciodată, nu l-a sărutat niciodată, nu l-a auzit vorbind, râzând, discutând, cine e omul de lângă tine.
Despre bărbați se vorbește mai puțin însă. Copii fiind, sunt un fel de victorie maternă încă. Deși n-avem regate de lăsat moștenire sau războaie de purtat iminente, încă încurajăm gravidele cu "hai, că poate iese băiat" destul de des. O bună prietenă, de altfel femeie faină, a exclamat în prima ei sarcină niște cuvinte care aveau să mă bântuie ceva timp.
"Ei, acum pentru nouă luni am și eu pulă."
Asta era? Un complex al castrării implantat social? Ne simțim mai întregi, mai femei, dând naștere la fii? Sunt fiicele o ratare încă, în ochii critici ai gurii satului, mutată direct pe internet? Era un thread de paișpe mii de pagini pe un forum, despre cum e să fii mamă de băiat. N-am participat. Așteptam să văd că apare și unul despre fete. N-a fost să fie. Trei ani de zile m-am tot uitat din când în când. Nop, nici o șansă.

La o ecografie m-am nimerit alături de o femeie de la țară. Cu o fată de vreo 6-7 ani pe genunchi și o burtă mare mare. Vorbea cu o prietenă despre cât de mulțumit era soțul că de data asta ieșise băiat. Că data trecută nici n-a vrut să meargă la spital de supărare, nici la naștere nici la ecografii. "Ce rost are să dau banii pe bilet degeaba, dacă nu-i băiat", zisese. Și era mândră că acum reușise. Pe genunchii ei, ratarea, cu o privire atentă, tăcută. Nu valora banii de bilet de autobuz în ochii părinților. Minunat.

Îi naștem, bineveniți sau nu, ne ies fii sau fiice. Începem minuțios segregarea. Învățăm fiicele să stea frumos, să nu se mai zgaibere prin toți copacii că doar nu-s băieți. Facem un mare scandal când își rup rochițele, dăm din umeri cu o resemnare mândră când vedem pantalonașii agățați și genunchii juliți.
Le dăm păpuși și mini seturi de oale. Fiilor le dăm mașinuțe și pistoale de jucărie. Îi îmbrăcăm în culori distincte, roz, albastru. Începem să repetăm intens fraze care le vor modela creierul încet încet.
Fii gospodină, ca mama.
Nu mai plânge, ești băiat mare.
Fii bărbat.
Dă-i și tu una, ce, ești mămăligă?
Alea nu-s pentru tine.
Ce băiat ești tu dacă ți-e frică?

Și tot așa.
La maturitate, aceeași poveste. Dar nu despre femei vreau să vorbesc, pentru că realitatea e că despre ele tot vorbim. În termeni elogioși sau peiorativi, în articole despre feminism sau contra, în o sută de mii de siteuri despre mame și soții și mirese. Bărbații rămân undeva pendulând în afara universului casnic, în care de altfel trebuie ademeniți pervers și subtil, conform miilor de articole despre obsesia generală cu luatul de nevastă. Cum să-l faci să spună da. Cum să-l faci să facă pasul.

În complicatul tango al relațiilor, bărbații trebuie să facă primul pas, deși de multe ori împins de la cur de aluzii subversive, invitații tacite sau bătut din picior și clasica valiză cu "plec la mama" agățată drept etichetă.
Însă ca ritual social, trebuie să înceapă ei. La agățat, la intrat în vorbă, preludiu, sex, cerut în căsătorie etc. Inițiativa feminină este încă privită cam chiorâș, destul de frecvent interpretată drept semn de promiscuitate. Și asta are un dublu tăiș. Ca femeie, dacă ești timidă, ești fermecătoare și inocentă. Ca bărbat, dacă ești timid, mori nefutut.

Nici după ce de bine de rău s-a făcut primul pas nu stăm mai bine. Ce facem cu sentimentele? Păi dacă suntem femei, scriem despre ele, vorbim, visăm, povestim, declamăm. Dacă suntem bărbați, tot așa, dar mai cu frână, nu de alta dar majoritatea zdrobitoare a femeilor par să-și dorească un tip misterios, cuceritor prin aerul "aloof", și quite a bit of a jerk.
 Unul pe care să aibă de ce să-l întrebe de zece ori pe zi "mă mai iubești? la ce te gândești?". Bietul Cyrano știa el de ce-și ascunde sonetele prin boscheți, oferindu-le altora darul muzelor.
 Undeva pe aici rezumasem, mai în glumă mai în serios, un portret caricatural al bărbatului ideal.
Și nu caricatural din cauza bășcăliei mele notorii, cât din cauza unui cumul de pretenții care se bat cap în cap. Să fie prietenos, dar nu prea prietenos, să fie amuzant dar nu clovn, să aibă bani cu căruța dar să stea pe acasă cât mai mult, să fie non violent dar să se bată cu o gașcă întreagă de cartier pentru noi, să își dorească copii, dar numai când și câți vrem noi, să fie telepat, un pic autoritar cu noi, dominant în relațiile sociale cu ceilalți (adică nu cumva doamne ferește să fie blegul grupului), să spargă lemne și să picteze acuarele, să citească multe cărți dar să nu ne frece la cap încercând să ne povestească la cafea ce-a citit și lista continuă, continuă la nesfârșit.

Cum e să fii bărbat în România lui 2013? Cum e să faci un slalom politicos printre sutele de etichete, de porc, misogin, insensibil, infantil, nehotărât, egoist, evitând cu grație să îți lipești vreuna de frunte? Cum e să faci primul pas când te lasă tot curajul? Cum e să te însori când de fapt n-ai chef de așa ceva? Cât de important e să arăți bine, să ai un 6 pack, sau doar un portofel mai înzestrat. Ce-ți trece prin minte când ți se spune cu candoare să achiți tu nota de plată?
Eu una habar n-am, pentru că bărbat nu sunt. Însă voi întreba câțiva bărbați, într-o serie de interviuri. Nu știu dacă-i știți sau nu, nici eu nu știu în momentul ăsta dacă vor accepta sau nu să îmi vorbească, pentru că nu-i așa, suntem bărbați dârji și nu vorbim, doar acționăm.

Nota mea: Seria asta era să se numească într-un mod mult mai , hm, colocvial, dar în ultimul moment am schimbat totuși titlul. testosteron e ceva mai user-friendly.





7 comments:

  1. buna idee de sondaj; sa stii ca as intreba si eu testosteronul din jur, sigur ar fi amuzant; vrei? ai vreun set de intrebari anume?

    ReplyDelete
  2. Am ceva-ceva, Diana, dar le clocesc acum, sunt intr-o forma embrionara, fara cap si coada :)

    ReplyDelete
  3. Dorinta de a naste baieti si nu fete nu vine din "penis envy", ci dintr-o nu foarte indepartata societate traditional-agrara; fetei trebuie sa-i faci zestre si sa o mariti (deci e o investitie nerentabila; chiar si la nivel de prestigiu, parintii fetei sunt socrii mici ); baiatul e in schimb numai bun de pus la munca grea. Evident ca in timp considerentul asta practic s-a inconjurat de o tesatura simbolica; astfel, tatal de baiat s-ar zice ca e mai viril.

    ReplyDelete
  4. pefect atunci, astept.
    o sa incep cu cel din dotare ;)

    ReplyDelete
  5. Liviu, complet de acord, dar asta era acum hat timp. In prezentul de vreo 30 de ani incoace, cheltuiala nuntilor se imparte in functie de posibilitatile familiilor si nu de putine ori mirii sunt cei care-si fac nunta singuri.
    Deci evoluam si noi mai cu talent? :)
    Da, ai surprins bine ideea de virilitate asociata cu nasterea unui baiat.
    Mai e si obsesia cu "fata creste mare si o sa-si bage unu p*la-n munca mea", auzita de o suta de ori , de la oameni de la care nu m-as fi asteptat la asemenea reactii.
    Poate aici ar fi de dezbatut mai mult pe tema asocierii sexului cu dominarea, a sexului ca agresivitate, umilinta etc. Dar asta poate altadata.

    ReplyDelete
  6. dada, sa n-o uitam pe asta cu sexul-dominare. asta merita dezbatut pe larg

    ReplyDelete
  7. 30 de ani?!!! poate sa treaca 300 sa se schimbe mai calumea, pe la noi, prin partile esentiale, sau macar 100 :)
    N-am stat niciodata sa analizez treaba asta dar din principiu am incercat sa nu fac diferente, sa-mi educ fetita cat mai putin roz si sclifosita, si baietelul cat mai putin macho agresiv, dar "indemnurile"tipice, mentionate de tine, le aud constant de la Bunica (care locuieste la noi), persoana foarte educata dealtfel, dar crescuta cu atitudine destul de competitiva, poate pe motiv ca tatal dumneaei a produs "doar" fete, desi a incercat de destule ori, vreo 5 stiu eu:)
    Si as mai avea multe de spus dar o sa ma lungesc, mai bine inchei spunand doar ca sunt foarte (foarte-foarte) placut surprinsa de fiecare data cand dau pe aici :)
    Acus sa-i trimit postul si barbatului meu ideal :) Chiar e, al meu, pt mine, nu stiu daca ar putea fi si pt altele, mai bine nu :D

    ReplyDelete

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)